București, 4 iulie 2022 – Într-o lume unde totul se desfășoară într-un ritm alert, mobilitatea este o caracteristică distinctivă a vieții de zi cu zi ce necesită o flexibilitate mai mare. Fie că se află acasă sau la birou, cu prietenii sau cu colegii, lucrând sau relaxându-se, utilizatorii au nevoie de soluții care să țină pasul cu stilul lor de viață dinamic. Astfel, Philips Monitors lansează 16B1P3302, un monitor ușor, de 16″ (15,6″ / 39,6 cm diag.), portabil, ce dispune de caracteristici pentru divertisment și productivitate sporită. Toate acestea se regăsesc într-un design elegant și subțire.
Caracteristici principale
- Tehnologie IPS LED Wide View pentru culori autentice și precise
- Ecran Full HD 16:9 (1920 x 1080) pentru imagini clare și detaliate
- Un cablu USB matisat pentru flexibilitate
- Vizualizare Dual-Screen pentru productivitate sporită
- USB-A cu tehnologie DisplayLink pentru prezentări și partajare a ecranului fară dificultate.
- Design pliabil și elegant pentru flexibilitate cu stil.
“Monitorul portabil Philips 16B1P3302 a fost creat pentru stilul de viață activ și în mișcare de astăzi. Am depășit mediul de lucru și viața profesională tradițională, adoptând stilul hibrid și flexibilitatea extremă. Acest model combină caracteristicile de productivitate și performanță ale unui monitor fix cu portabilitatea ușoară a unui laptop”, precizează Carlos Sanchez, Senior Product Manager pentru MMD Monitors & Displays.
Portabilitate și performanță
Philips 16B1P3302 are toate caracteristicile necesare pentru a fi util într-o varietate de scenarii, de la biroul clasic, la work from home și alte tipuri de soluții mobile de lucru. Ecranul său Full HD 16:9 cu tehnologie SmartImage este compact pentru a fi transportat și depozitat cu ușurință, oferind în același timp un impact vizual puternic, cu detalii clare, culori vii și un contrast bogat. Tehnologia IPS oferă unghiuri de vizualizare generoase de 178°/178°, astfel încât utilizatorii se pot bucura de afișaj din aproape orice poziție.
Cu Philips 16B1P3302 flexibilitatea este cu adevărat garantată mulțumită caracteristicilor concepute pentru a facilita lucrul sau divertismentul în timp ce ești pe drum. Cablul matisat USB-reversibil este moale și se pliază pentru a încăpea în orice geantă. Conectorii tip C și tip A oferă utilizatorilor posibilitatea de a transfera date rapid, a reîncărca monitorul și de a se bucura de imagini la rezoluție înaltă folosind smartphone-ul sau laptop-ul, având astfel avantajul unui ecran secundar pentru productivitate și prezentări.
În completarea acestor funcții, Philips 16B1P3302 include un stand ce se înclină de la 0° la 90° și tehnologiile LowBlue și Flicker-free pentru diminuarea oboselii ochilor.
Preț și disponibilitate
Philips 16B1P3302 va fi disponibil începând cu luna iulie la prețul de 1179 lei.