HUAWEI AppGallery: Cele mai populare aplicații vin în sprijinul activităților zilnice ale utilizatorilor

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Printre cele mai populare aplicații folosite de către utilizatorii români se numără Bolt, SofaScore și AntenaPlay

 București, 21 decembrie 2020 – Încă de la lansarea magazinului propriu de aplicații al HuaweiHUAWEI AppGallery, în aprilie 2018, acesta s-a bucurat de o evoluție rapidă. Biblioteca virtuală a înregistrat o tendință în creștere în ceea ce privește integrarea celor mai populare aplicații în activitățile de zi cu zi ale utilizatorilor din România.

 Listarea permanentă a aplicațiilor în HUAWEI AppGallery le-a oferit companiilor și dezvoltatorilor posibilitatea de a ajunge la un număr foarte mare de utilizatori. Pentru dezvoltatorii globali de aplicații care își doresc să își crească baza de utilizatori dintr-o anumită țară, parteneriatul cu Huawei aduce rezultatele dorite.

AppGallery are 500 de milioane de utilizatori la nivel global.”, declară Ciprian Mirea, Director of Ecosystems and Head of Trade Marketing, Huawei Consumer Business Group România. „Datorită abordării noastre <<glocale>> axate pe integrarea aplicațiilor furnizorilor de conținut care se angajează să ofere servicii de înaltă calitate, orientate local, am observat modul în care utilizatorii fiecărei țări adoptă aplicații diverse, potrivite stilurilor lor de viață. În România, pentru activitățile de zi cu zi, utilizatorii noștri folosesc aplicații precum Bolt pentru ride hailing sau AntenaPlay pentru vizionarea de emisiuni TV.”, continuă acesta.HUAWEI AppGallery

Printre cele mai populare aplicații folosite în România pentru activitățile zilnice se numără Huawei Health App, aplicația care pune la dispoziția utilizatorilor analiza somnului, monitorizarea activității cardiace și a saturației nivelului de oxigen din sânge (SPO2), alături de prognoza meteo zilnică. Pentru mulți români, o verificare rapidă a aplicației Huawei Health la sfârșitul zilei le permite să își evalueze activitățile, să își verifice numărul de pași și nivelul de stres înainte de a merge la culcare.

În plus, mulți utilizatori accesează serviciile de ride-hailing prin Bolt, care este atât de populară la nivel local, încât România a devenit a doua cea mai mare locație globală. Aplicația Bolt este utilizată pe scară largă la nivel internațional, numărul de descărcări din AppGallery crescând cu 8.000% în doar 28 de săptămâni.

În România, unul dintre pilonii importanți ai parteneriatului Bolt – Huawei a fost reprezentant de organizarea unei campanii promoționale, orientate către consumatori. Bolt a fost unul dintre partenerii importanți ai campaniei Huawei AutumnFest, un concurs tip tombolă, în cadrul căruia participanții și-au personalizat device-urile cu aplicațiile preferate pentru a intra în posesia unuia dintre cele 6.000 de vouchere oferite de Bolt.

În plus, Bolt a lansat și un giveaway, sponsorizat de Huawei, special conceput pentru cei 141.000 de pasageri care folosesc serviciul în România. Concursul a invitat participanții să lase un comentariu pe Facebook în care să își eticheteze cel mai generos prieten, iar norocosul câștigător a primit un smartphone HUAWEI P40 Pro.

Ne-am angajat să sprijinim toți furnizorii de conținut din țările în care aceștia doresc cel mai mult să își creeze o comunitate.”, este de părere Ciprian Mirea, Huawei Consumer Business Group România. „Pentru aceasta, oferim kituri de integrare a aplicațiilor, instruire, asistență tehnică și o gamă largă de activități de marketing și promoționale pentru a aduce aplicațiile în atenția utilizatorilor noștri. România este un exemplu excelent în acest sens, demonstrând clar că aplicațiile pe care le listăm în AppGallery sunt integrate pe scară largă în activitățile de zi cu zi.”, continuă acesta.

O altă aplicație populară printre utilizatorii români este Biziday, care oferă notificări de știri personalizate, alerte adaptate intereselor și furnizarea unor articole relevante, ținând cont de poziționarea geografică.

Atunci când vine vorba despre comenzile online de mâncare, românii adoră aplicația Jerry’s Pizza și descoperă deseori promoții speciale sau oportunități de a participa la concursuri cu tragere la sorți. Promoțiile prin intermediul cărora au fost puse în joc vouchere pentru o pizza gratuită, au transformat Jerry’s Pizza într-una dintre aplicațiile favorite din categorie.

Cumpărăturile online sunt facilitate de Okazii.ro prin numeroase oferte atractive și prin accesul la milioane de produse din peste 3.000 de categorii, în timp ce aplicația de plăți George Romania permite transferuri rapide și verificări instante ale soldului.

Pe de altă parte, aplicația 7card le permite utilizatorilor să beneficieze de acces în peste 500 de centre de relaxare și sport din România, cu activități variind de la dans și înot până la aerobic și antrenament funcțional. Aceștia își pot rezerva și verifica abonamentele folosind aplicația.

În materie de divertisment, aplicația AntenaPlay le oferă utilizatorilor români 5 canale TV în direct, 4 canale exclusive, filmări din culise și pachete de evenimente. De asemenea, toți membrii familiei se pot bucura de sesiuni de gaming alături de Truck Simulator și de noul joc de luptă gratuit Dystopia de la Beetroot Labs.

Utilizatorii care doresc să programeze online vizitele la medic pot folosi cu încredere aplicația Regina Maria, care le pune la dispoziție o listă de consultații medicale, istoricul medical și rezultatele analizelor utilizatorilor. În același timp, aplicația SofaScore le oferă celor pasionați de sport acces rapid la rezultatele din fotbal și statistici sportive.

Despre HUAWEI AppGallery

În total, AppGallery conține peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Magazinul virtual vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

HUAWEI AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. AppGallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, AntenaPlay, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt și Raiffeisen Smart Mobile.

HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în HUAWEI AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în HUAWEI AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. HUAWEI AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *