Samsung Electronics extinde gama de carduri microSD – PRO Plus/ EVO Plus și PRO Endurance

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Linia PRO Plus și EVO Plus este de trei ori mai performantă decât generațiile anterioare. PRO Endurance răspunde cerințelor riguroase ale sistemelor de supraveghere și ale camerelor de bord.

 

PRO Plus și Evo Plus – noua linie de carduri microSD oferă viteze mari de citire/scriere și protecție a datelor critice, fiind ideale pentru o mare varietate de utilizări, inclusiv pentru extinderea memoriei dispozitivelor mobile, stocare video 4K UHD, camere de acțiune și drone.

Image-Samsung-Pro-Endurance_performance

Samsung Electronics, lider mondial în domeniul tehnologiei avansate de memorie, prezintă noul microSD PRO Plus și un card microSD EVO Plus reproiectat și îmbunătățit. Samsung pune la dispoziția clienților o ofertă extinsă pentru nevoile de stocare de zi cu zi și profesionale cu o nouă gamă de microSD-uri care oferă viteze de citire și scriere extrem de mari, rezistență sporită în timp și o mare varietate de opțiuni de capacitate.

Noile carduri microSD sunt ideale pentru stocarea extinsă a datelor de pe dispozitivele mobile și pentru capturarea fotografiilor de înaltă calitate, a clipurilor video 4K Ultra HD (UHD) și a altor tipuri de conținut pe camerele de acțiune și pe drone – chiar și în condiții extreme.

microSDEVO-Plus-512GB

Cele mai noi carduri microSD de la Samsung oferă în total șase niveluri de protecție – cu două în plus față de generația anterioară, ceea ce le face capabile să reziste la apă, temperaturi extreme, raze X, uzură, căderi și impact magnetic. Venind cu o garanție de 10 ani, microSD-urile PRO Plus și EVO Plus permit astfel utilizatorilor să stocheze date fără să-și mai facă griji legate de spațiu, având în același timp încrederea că datele sunt bine protejate.

Image-Samsung-Pro-Endurance-2

„Profesioniștii și consumatorii obișnuiți doresc carduri de memorie care să faciliteze salvarea și recuperarea datelor, știind în același timp că imaginile și fișierele video importante sunt protejate”, spune KyuYoung Lee, vicepreședinte al Brand Product Biz Team la Samsung Electronics. „Noua linie de carduri microSD de la Samsung oferă caracteristicile și capabilitățile de care consumatorii, dar și profesioniștii au nevoie: viteze mai mari, împreună cu o fiabilitate și rezistență sporite pentru a oferi performanța ultra-înaltă pe care și-o dorește fiecare utilizator”.

Cardurile microSD PRO Plus – o apariție nouă în gama de microSD de la Samsung, sunt concepute pentru creatorii de conținut mai pretențioși, oferind viteze excepționale de citire și scriere de până la 160 MB/s și, respectiv, 120 MB/s. Cardurile microSD PRO Plus vor fi disponibile în capacități de 128GB, 256GB și 512GB.

Cardul MicroSD EVO Plus este conceput pentru a oferi un grad înalt de încredere utilizatorilor ocazionali, având o fiabilitate ridicată și performanțe stabile în timpul utilizării zilnice. Acesta oferă viteze de transfer de până la 130 MB/s, oferind o viteză de citire secvențială de până la 1,3 ori mai rapidă în comparație cu versiunea anterioară. Cardul microSD EVO Plus este disponibil în capacități de 64GB, 128GB, 256GB și 512GB.

 

Noul card de memorie PRO Endurance, optimizat pentru camerele de supraveghere și camerele de bord

Cardul microSD – mai rezistent și cu o capacitate mai mare de stocare – permite înregistrare și redare continuă pe perioade de până la 16 ani, pentru a surprinde orice moment important

Noul card microSD – Samsung PRO Endurance este proiectat într-un mod unic pentru a răspunde cerințelor camerelor de supraveghere, camerelor de bord, camerelor de intrare/interfon, camerelor de acțiune și altor dispozitive. Cardul respectă cerințele riguroase ale acestora oferind o rezistență îmbunătățită și performanțe remarcabile.

„De la camerele CCTV și până la camerele de intrare/interfon, nevoia de soluții de supraveghere video de lungă durată și de înaltă performanță continuă să crească, iar PRO Endurance a fost conceput pentru a susține această cerere”, declară KyuYoung Lee, vicepreședinte al Memory Brand Product Biz Team la Samsung Electronics. „Atât consumatorii, cât și utilizatorii din mediul de afaceri pot fi asigurați de faptul că noul nostru card de memorie va înregistra continuu și la rezoluție înaltă chiar și în condiții extreme”, adaugă acesta.

Rezistență suplimentară

Dotat cu memoria flash NAND de înaltă fiabilitate de la Samsung, cardul PRO Endurance poate oferi până la 16 ani (140.160 de ore) de înregistrare continuă pentru a asigura captarea oricărui moment important. Acest lucru înseamnă că un singur card PRO Endurance poate înregistra la fel de mult ca până la 33 de carduri tipice cu focalizare rapidă, economisind costurile de înlocuire și oferind o fiabilitate mai mare pentru monitorizarea video permanentă.

Performanță îmbunătățită

Noul card de memorie de la Samsung oferă, de asemenea, viteze de citire și scriere de până la 100 de megabytes pe secundă (MB/s) și, respectiv, 40 MB/s, și este clasificat în clasa 10 cu viteze video de până la U3 (UHS Speed Class 3) și V30 (Video Speed Class 30). Acest lucru îl face ideal pentru gestionarea fișierelor mari, de înaltă rezoluție, permițând în același timp înregistrarea și redarea fără întreruperi în Full HD și 4K.

Rezistență prelungită

Deoarece camerele de supraveghere exterioară și camerele de acțiune pot fi supuse unor medii dificile, PRO Endurance a fost proiectat pentru a oferi performanțe fiabile  în utilizarea zilnică, având caracteristici crescute de rezistență la șase tipuri de factori. Pe lângă protecția împotriva apei, magneților, razelor X și a temperaturilor extreme, cardul mai este rezistent la uzură și la căderi.

PRO Endurance este disponibil în patru variante de stocare diferite – de 32 de gigabytes (GB), 64 GB, 128 GB și 256 GB, În România, produsul poate fi achiziționat prin partenerii Altex și E-mag. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://samsung.com/memory-card.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *