Peste 1000 de linksteri au intrat în Mișcare! UNCHAIN, singurul joc românesc care te scoate din casă, a ajuns în comunitatea de skateri din Parcul Herăstrău

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 5 septembrie 2022

În doar 40 zile, peste 1000 de linksteri au intrat în Mișcarea UNCHAIN! Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare a marcat această cifră printr-un eveniment special dedicat presei și bloggerilor în Parcul Herăstrău, la terasa Baraka. Printre participanți s-au numărat Mara Mares, Consilier de Stat la Cancelaria Prim-Ministrului, Alice Nichita, Președinte ANBR, Bogdan Nițu, General Manager WEBSTYLER și scriitorul Marian Coman, autorul poveștii jocului.

Maia, asistentul virtual al Mișcării UNCHAIN, a dat startul unei demonstrații live a jocului printr-un show spectaculos cu trotinete, role, skateboard și biciclete.

UNCHAIN, jocul care te scoate din casă, reprezintă o premieră pentru România și este o inițiativă a ANBR (Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare), fiind dezvoltat de agenția WEBSTYLER. UNCHAIN este un joc 100% românesc și 100% gratuit.

Unchain 111 (1)

UNCHAIN este un joc mobil cu o poveste distopică. Pentru a experimenta jocul, fiecare utilizator trebuie să rezolve anumite misiuni individuale sau de grup. Ca să rezolve o misiune, utilizatorii trebuie să facă mișcare folosind aplicația UNCHAIN: alergare, cu bicicleta, cu rolele, cu trotineta, pe skate sau mers pe jos. De asemenea, jocul conține elemente de trivia, precum pastile de cultură generală și informații utile despre stil de viață echilibrat, mișcare și sport.

Unchain 98 (1)

UNCHAIN își propune să transforme viața sedentară într-una activă și, după ce am vizionat o demonstrație a felului în care funcționează, cred că și reușește. Campanie națională de promovare a unui stil de viață echilibrat desfășurată de ANBR, din care a rezultat UNCHAIN, reprezintă un bun exemplu de inițiativă privată care contribuie la realizarea obiectivelor de politici publice guvernamentale pentru creșterea atractivității și practicării sportului de masă. Îi felicit pe inițiatori pentru timpul și energia investite în acest proiect”, a declarat Mara Mareș, Consilier de Stat la Cancelaria Prim-Ministrului.

Încă de la înființarea sa, ANBR a promovat importanța unui stil de viață echilibrat. De aceea, membrii asociației și-au asumat respectarea unor angajamente de lungă durată în această direcție, intensificându-și eforturile pentru reformularea produselor existente, dar și prin investiții în inovare, cu scopul de a pune pe piață produse fără calorii sau cu conținut redus de calorii. Astfel, dorim să venim în sprijinul atingerii acestui obiectiv prin intermediul unei campanii naționale care să răspundă nevoilor de educație pentru stil de viață echilibrat, pe 2 direcții principaleeducație pentru un stil de viață echilibrat și promovarea mișcării în rândul tinerilor.

Unchain 89 (1)

În ceea ce privește a doua direcție, ne-a fost clar ca o putem face doar cu ajutorul tehnologiei. Sedentarismul în rândul tinerilor și copiilor reprezintă e un subiect care pe mine, ca mamă, mă preocupă. Am plecat de la principiul că tehnologia rămâne un lucru bun, atâta timp cât se află în slujba oamenilor și rolurile nu sunt inversate. Și am decis să facem din tehnologie dintr-un inamic al mișcării un aliat al său. Asta face pe scurt UNCHAIN”, a declarat Alice Nichita, președinte ANBR.

“Acum un an, am primit de la ANBR această provocare: cum putem încuraja mișcarea în rândul tinerilor cu ajutorul tehnologiei și nu împotriva ei? Răspunsul nostru a fost UNCHAIN, jocul care te scoate din casă. Rezultatele pe jocul care le înregistrează ne confirmă că am ales soluția câștigătoare. În doar 40 de zile de când am lansat UNCHAIN, avem deja peste 1000 de linksteri, adică utilizatori care au completat minim o misiune. De asemenea, au fost finalizate 4600 misiuni, totalizând peste 1600 ore de mișcare”, a declarat Bogdan Nițu, General Manager WEBSTYLER

Unchain 66 (1)

Pe mine, ca scriitor, mă fascinează la acest proiect felul rapid în care povestea modifică realitatea. Peste 1000 de tineri din România fac astăzi mișcare ascultând indicațiile Maiei, un personaj în care am pus viață prin cuvinte. Asta este exact ce face UNCHAIN – face o diferență în viața reală. Acum un an, când m-am alăturat acestui proiect, nu mi-am imaginat că va fi un proiect atât de amplu și complex, care aduce laolaltă literatura, tehnologia, muzica, sportul și actoria”, a precizat scriitorul Marian Coman, autorul poveștii jocului.

UNCHAIN este compatibil cu sistemele de operare Android și  iOS și poate fi descărcat din Play Store, respectiv App Store.  Trailer UNCHAIN aici: www.unchain.ro 

***

Unchain 112 (1)

ANBR (Asociația Națională pentru Băuturi Răcoritoare) este asociația reprezentativă a industriei de băuturi răcoritoare din România. ANBR contribuie activ la sustenabilitatea industriei băuturilor răcoritoare în Romania, creșterea profesionalismului și conduitei etice de operare pe piața locală și îmbunătățirea continuă a calității produselor și serviciilor oferite de reprezentanții acestei industrii. Din ANBR fac parte cei mai importanți producători de băuturi răcoritoare din industria românească, precum Coca-Cola HBC România, Coca-Cola România, PepsiCo, Romaqua Group Borsec, Maspex România, Parmalat, Red Bull, Pfanner, dar și operatori din industrii conexe, precum furnizori de arome sau ambalaje ca Dohler și Tetra Pak. Pentru mai multe informații accesați  https://www.anbr.ro/.

 

WEBSTYLER este cea mai premiată agenție de digital din România, câștigând de 7 ori titlul de Agenția Anului la cel mai important festival de marketing digital, Internetics și multe alte premii la marile festivaluri internaționale și locale. În cei peste 20 de ani pe piață, agenția a oferit servicii de strategie, creație și dezvoltare digitală la cele mai înalte standarde pentru companii precum Coca-Cola, Engie, Ferrero, FRF, Petrom, Rompetrol, Telekom, UEFA sau Ursus Breweries.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *