București,10.11.2022: Prețurile de închiriere solicitate pentru apartamentele noi din București au continuat evoluția crescătoare și în al treilea trimestru al acestui an, față de perioada similară a anului trecut, așa cum relevă analiza comună Premier Estate Management și Imobiliare.ro. Analiza ia în calcul prețurile solicitate pentru apartamentele construite în perioada 2019-2022 în baza a 10.146 de anunțuri de închiriere listate în Imobiliare.ro.
Creșterea înregistrată pentru segmentele low market, mass-market, mediu, mediu-ridicat, premium și lux se situează la 13% față de trimestrul al treilea al anului trecut și cu 7% față de trimestrul anterior al acestui an. Astfel, în acest trimestru, prețurile medii pe metru pătrat util variază între 7.5 euro pentru segmentul cel mai ieftin al locuințelor noi și 20 de euro pentru locuințele din segmentul de lux.
LOW-MARKET – CREȘTERE DE 24 %
Zonele cu cele mai ieftine chirii din București au înregistrat cea mai mare creștere din piață față de anul anterior, și anume 24%. Fenomenul este cauzat în principal de diminuarea accesibilității creditării pentru potențialii cumpărători ai aceste piețe. Chiria pentru acest segment are o valoare medie de 7,5 euro /metru pătrat (aproximativ 340 EUR pentru un apartament cu două camere cu o suprafață utilă de 45 mp). Zonele avute în vedere sunt Ghencea, Militari și Rahova.
MASS-MARKET – CREȘTERE DE 9 %
Segmentul de locuințe accesibile (mass-market) a avut cea mai mică creștere comparativ cu celelalte segmente ale pieței. Față de perioada similară a anului trecut, în perioada iunie-septembrie a acestui an, prețurile solicitate de închiriere au crescut cu 9%, iar față de trimestrul anterior doar cu 2%. De exemplu, pentru un apartament de două camere cu o suprafață utilă de 50 mp, chiria medie solicitată este de 400 euro, însemnând un preț mediu pe metru pătrat de 8 euro.
Zonele analizate pe acest segment includ Berceni, Drumul Taberei, Ozana, Păcii, Theodor Pallady și Titan.
SEGMENTUL MEDIU – CREȘTERE DE 13%
În ceea ce privește segmentul de locuințe mediu, cu prețuri medii solicitate de 9.5 euro/mp util, se observă o creștere de 13% în trimestrul III al anului curent față de trimestrul III al anului trecut și de 6% față de lunile anterioare. Un apartament de două camere într-un imobil nou, cu o suprafață de 52 mp, se închiriază cu un preț mediu de 500 de euro.
Zonele analizate pe acest segment includ Bucureștii Noi, Crângași, Dristor, Iancului, Mihai Bravu, Pantelimon și Vitan.
SEGMENTUL MEDIU-SUPERIOR – CREȘTERE DE 9%
În perioada iulie-septembrie a acestui an, prețurile solicitate pe segmentul mediu-superior/ medium-high au cunoscut o creștere comparativ cu 2021 de 9% și de 4% față de trimestrul anterior. Chiria pentru acest segment are o valoare medie de 11 euro/metru pătrat (aproximativ 560 EUR pentru un apartament cu două camere cu o suprafață utilă de 52 mp).
Zonele analizate pe acest segment includ Băneasa, Parcul Carol, Timpuri Noi și Tineretului.
SEGMENTUL PREMIUM – CREȘTERE DE 11%
Segmentul premium, adică locuințele din zonele Aviației, Dacia, Eminescu, Romană, Universitate și Victoriei, a cunoscut o scumpire de 11% în trimestrul al III-lea al acestui an față de trimestrul similar din 2021 și o creștere semnificativă față de lunile anterioare, și anume de 13%. Pentru acest segment, prețul mediu pe metru pătrat util se ridică la 13 euro, pentru un apartament de două camere cu o suprafață de 55 metri pătrați, ajungând în medie la 710 euro.
SEGMENTUL DE LUX – CREȘTERE DE 15%
În ceea ce privește segmentul de lux – proprietăți cu prețuri în medie de 20 euro/ mp util, se constată o apreciere de 15% față de anul trecut, respectiv de 9% în perioada iulie-septembrie față de lunile anterioare. Un apartament de două camere cu o suprafață utilă de 60 mp, prețul mediu la închiriere se ridică la 1.200 euro.
Zonele analizate pe acest segment includ Aviatorilor, Dorobanți, Floreasca, Herăstrău, Kiseleff și Nordului.
”Creșterea costurilor traiului și a utilităților, împreună cu scumpirea creditării a determinat o reorientare a cumpărătorilor de apartamente noi, cel puțin momentan, către opțiunea închirierii unei proprietăți, fapt care a determinat creșterea constantă a prețurilor solicitate pentru închiriere. Acești factori, cumulați cu oferta în scădere a apartamentelor noi in București, previzionată de blocajul PUZ-urilor și de costurile de construcție încă ridicate, nu pot să indice decât o estimare a creșterii a chiriilor solicitate pe această piața” explică Andreea Comșa, Managing Director, Premier Estate Management.
„Nevoia de locuire nu dispare, doar modul în care relaționăm cu ea se transformă în funcție de contextul socio-economic în care ne aflăm. După doi ani de restricții pandemice care au generat schimbări fundamentale pe piața muncii prin apetitul general pentru telemuncă, cât și prin organizarea online a anului universitar, fapt ce a scăzut apetitul pentru chirii, dar și valoarea acestora cu până la 20%, iată că acest segment revine în atenția noastră, înregistrând creșteri semnificative, recuperând toată scăderea înregistrată în 2020 și 2021, odată cu reîntoarcerea la birou și în sălile de curs, dar și sub impactul creșterii costului de achiziție. Pe fondul acestei cereri ridicate, creșterea impozitelor pe locuințe, a taxelor pe veniturile generate de chirii și a costului vieții in general impactează deja valoarea chiriei lunare și sunt mici șanse ca lucrurile să se oprească aici” subliniază Daniel Crainic, Director de Marketing, Imobiliare.ro.
***
DESPRE PREMIER ESTATE MANAGEMENT:
Premier Estate Management este o companie românească de consultanță imobiliară cu servicii complete. Compania a gestionat vânzările unora dintre proiectele rezidențiale majore din România atât în categoriile accesibile, cât și în cele superioare. Cu o experiență de 14 ani pe piața imobiliară rezidențială, compania și-a definit poziția unică, oferind servicii integrate de consultanță. Serviciile includ vânzări și închirieri rezidențiale, închirieri și investiții comerciale, precum și administrare și evaluare a proprietăților. Premier Estate Management are o experiență deosebită în furnizarea de soluții personalizate de vânzări și marketing pentru noile dezvoltări rezidențiale, precum și consultanță completă de piață pentru clienții privați și investitorii corporativi, precum: Akcent Development, AFI Europe, Anchor Group sau Hills Pallady. Mai multe informații pe www.premier-estate.eu
Despre Imobiliare.ro
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este primul şi cel mai accesat portal imobiliar din România. Portalul a depășit de curând pragul de 1.900.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național. Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro este prima și cea mai accesată platformă imobiliară din România. Portalul a depășit de curând pragul de 1.900.000 de vizitatori unici pe lună, are peste 2.500 de clienți corporate şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național. De asemenea, Imobiliare.ro reprezintă un ecosistem format din Imobiliare.ro Market 360 – platforma specializată în real estate market intelligence, Imobiliare.ro HUB – cea mai mare comunitate de brokeri si dezvoltatori imobiliari. Anul acesta Imobiliare.ro a dezvoltat o divizie financiară prin achiziționarea DSA Advisor, unul din cei mai importanți brokeri de pe piața locală.