Meta Estate Trust – Venituri de peste 11 mil. lei și profit de 4,1 mil. lei în primele nouă luni al anului

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  • Profit brut de 4,1 mil. lei în primele 9 luni din 2022
  • Încasări de 6,6 milioane euro din exit-uri marcate în perioadă
  • Active totale de 95,8 milioane lei
  • Compania menține ținta de profit pentru anul 2022
  • Planuri de lansare a unei platforme de crow-founding

București, 16 Noiembrie 2022

Meta Estate Trust, companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, prezentă pe piața SMT – AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul bursier MET, a realizat, în primele 9 luni ale anului, venituri de peste 11 milioane de lei în urma finalizării ciclului de investiție pentru o parte dintre proiectele aflate în portofoliu și a înregistrat un profit de 4,1 milioane de lei.

Compania a anunțat astfel rezultatele aferente primelor 9 luni ale anului 2022. Meta Estate Trust a obținut venituri totale în valoare de 11,3 milioane lei și un profit de 4,1 milioane lei, marcând trecerea de la pierdere la profit din primele 9 luni de activitate. Obiectivele propuse de creștere au fost finanțate prin operațiuni de atragere de capital (în sumă de 20,8 milioane lei), compania având, la 30 septembrie 2022, active totale în valoare de 95,8 milioane lei.

„Proiectele din portofoliu au performat conform așteptărilor noastre, în ciuda contextului dificil și mai ales impredictibil cu care se confruntă piața de real estate din România. Conflictul din Ucraina, coroborat cu mediul inflaționist crescut, au afectat cererea de bunuri și servicii din România, inclusiv în ceea ce privește tipologia și sursa de finanțare a tranzacțiilor pe piața imobiliară. În acest context, am căutat investiții la prețuri atractive și am reușit să ne implicăm în proiecte de interes și cu potențial de generare de randamente ridicate”, a declarat Raluca Drăgan, CFO Meta Estate Trust.

Potrivit afirmațiilor sale, compania se află într-o situație excelentă de lichiditate, cu peste 7 milioane de euro disponibili la închiderea trimestrului al treilea pentru investiții aflate deja în analiză, pe piața din București / Ilfov, dar și în alte mari orașe din țară.

În perioada ianuarie – septembrie 2022, Meta Estate Trust a plasat peste 5 milioane euro în 7 proiecte de investiții, dintre care 4 proiecte noi în București, Ilfov și Brașov. În același timp, Meta Estate Trust a încasat echivalentul în lei a cca. 6,6 milioane euro din exit-uri marcate în primele 9 luni ale lui 2022, ieșind total din 4 din proiectele de investiții și parțial din alte 4. Marja brută a investițiilor exitate în ianuarie-septembrie 2022, înainte de cheltuielile generale, s-a situat la 5,4 milioane lei.

“Ne bucurăm să raportăm acționarilor rezultatele obținute în primele 9 luni ale anului. Acestea sunt o confirmare a performanței modelului nostru de business, care se dovedește rezilient într-un context de piață marcat de inflație și dobânzi crescute. Suntem încrezători că și în următoarea perioadă vom continua să livrăm performanță pentru investitorii noștri”, a declarat Oriol Casellas Deig, CEO Meta Estate Trust.

De asemenea, compania se pregătește ca anul viitor să lanseze o platformă de crowd-funding specializată pe sectorul imobiliar pentru a valorifica potențialul de creștere al acestei industrii și pentru a oferi investitorilor din acest segment o alternativă de încredere.

„Ne așteptăm ca platforma de crowd-funding să ne deschidă accesul la un nou profil de investitori pe plan local, dar și din afara granițelor, care va putea beneficia de randamentele superioare ce se pot obține în România printr-o metodă din ce în ce mai populară în întreaga lume”, a încheiat Oriol Casellas Deig.

# # #

 

Despre Meta Estate Trust

Meta Estate Trust, companie fondată de un grup de antreprenori români cu o vastă experiență în piața de capital și cea de real estate, și-a început activitatea în urmă cu puțin peste un an.

Modelul de business presupune investiții în segmentul imobiliar, cu un ciclu scurt de rotație a capitalurilor, cu focus pe segmentul rezidențial urban mare. Compania a derulat două plasamente private și o ofertă publică de vânzare de acțiuni, în urma cărora  capitalul social al companiei a ajuns la valoarea de 87 de milioane de lei.

Începând cu data de 29 August 2022, Meta Estate Trust este prezentă pe piața AeRO a Bursei de Valori București, având simbolul bursier MET. Mai multe informații despre acțiunile Meta Estate Trust sunt disponibile aici.

De la înființare și până în prezent, Meta Estate Trust a investit peste 17 milioane de euro în 24 de proiecte imobiliare, realizând până acum exit total din 6 dintre acestea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *