Raluca Andreica, Creative Director Mccann PR: ”Păduri cu arbori seculari s-au mai văzut. Dar păduri care spun povești nu s-au mai auzit. Până azi. „Pădurea Poveștilor Nemuritoare” – o campanie care poate duce povestea vieții tale mai departe

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Agenția McCann PR alături de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Nucșoara au lansat campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” – un proiect inovator și plin de emoție, prin care oamenii se pot conecta cu natura și pot lăsa o moștenire de durată.

Un brief provocator,  primit cu mare entuziasm în agenție, fiind vorba de un client special, alături de care orice drum are potențial să se transforme într-o călătorie unică.

Ruta creativă aleasă acum mai bine de 7 luni a însemnat o abordare cuprinzătoare care a îmbinat perfect frumusețea profundă a fagilor seculari de la Nucșoara cu puterea convingătoare a narațiunilor personale. Totul a pornit de la ideea că nu trăim îndeajuns de mult să ne spunem povestea, însă fagii seculari din comuna Nucșoara o pot face în locul nostru.

Campania are în spate un mecanism prin care fiecare persoană care adoptă un fag poate alege să-și lase pe site  povestea care ulterior va fi editată, înregistrată audio și imprimată pe un cod QR ce va fi plasat pe arborele adoptat. În acest fel, de fiecare dată când cineva scanează codul, va putea citi povestea respectivă și se va putea conecta cu cel care a adoptat arborele. Un fag poate fi adoptat pentru o perioadă de 7 ani, iar adoptatorii primesc prin email un certificat cu imaginea arborelui ales și coordonatele GPS ale acestuia.

„Poate să-ți fie dor de ceva ce nu ai avut? Poți să dai o cană cu apă și un colț de odihnă celui care o să te trădeze? Poți să auzi pelicanii din inima Făgărașului? Răspunsurile le dau de azi arborii seculari de la Nucșoara, unde prinde rădăcini Pădurea cu Povești Nemuritoare. Mecanismul e ușor: adoptă un arbore, lasă-i povestea ta, noi o rescriem, și arborele tău o spune mai departe, așa cum nu ai auzit-o vreodată. Miza e dublă: să protejăm arborii vechi și să creăm aici o comunitate care trăiește din turism sustenabil, nu din exploatări forestiere. Alături de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Nucșoara, am creat prin această campanie o nouă valoare: aceea a unicității acestei păduri, menită să măsoare valoarea ei istorică, genetică, patrimonială, ecologică. Pentru că păduri cu arbori seculari s-au mai văzut. Dar păduri care spun povești nu s-au mai auzit. Până azi. Și cred tare că nu avem noi arborii. Ci ei ne au pe noi, dacă le dăm povestea noastră” spune Raluca Andreica, Creative Director MCCANN PR.

Cu toții avem povești care ne fac să fim ceea ce suntem, iar campania aceasta este un mod frumos de a le împărtăși cu lumea. Prin adoptarea unui arbore, donatorii pot lăsa o moștenire de durată și îi pot inspira pe alții să se conecteze cu natura. Sperăm că această campanie nu numai că va strânge fonduri pentru a ne susține misiunea, dar va crea și un sentiment de comunitate și apartenență în rândul donatorilor noștri. Abia așteptăm să vedem poveștile unice și sincere care vor fi împărtășite prin intermediul acestei campanii”, spune Victoria Donos, Director de Comunicare Fundația Conservation Carpathia.

Proiectul reprezintă un mix armonios de creativitate, fundraising și dezvoltare turistică, pe măsură ce sunt dezvăluite poveștile ascunse ale acestor fagi venerabili.

Campania s-a lansat cu un video manifesto care a ”împrumutat” vocea inconfundabilă a lui Victor Rebengiuc. Printre primii care au adoptat un arbore și și-au ascultat emoționați povestea au fost: Amalia Enache, Alex Grecu, Ana Maria Brânză, Mihai Dedu, Alex Găvan, Charlie Ottley, Răzvan Nedu, Vlad Petreanu și Mihail Pautov.

Filmarea video-ului pentru campania „Pădurea poveștilor nemuritoare” a fost o experiență unică ce a urmărit să surprindă esența fagilor străvechi și legătura profundă pe care aceștia au creat-o cu oamenii.  Călătoria plină de farmec în inima comunei Nucșoara și frumusețea uluitoare a peisajului sălbatic au dus la îmbinarea perfectă a cadrelor panoramice cu fagii bătrâni cu poveștile personale împărtășite de cei care i-au adoptat. Rezultatul, impresionant  din punct de vedere vizual și emoțional, a reușit să capteze spiritul campaniei și să inspire spectatorii să se alăture cauzei. Acesta poate fi vizionat pe https://www.youtube.com/watch?v=SPktSS0PN6o

Pentru a afla mai multe despre campania „Pădurea Poveștilor Nemuritoare” sau pentru a face o donație, puteți vizita www.arboricupovesti.ro.

Echipa care a contribuit la crearea campaniei este formată din:

Raluca Andreica, Creative Director MCCANNPR

Manu Drosu, Art Director MCCANNPR

Miruna Gheorghe, Copywriter MCCANNPR

Beatrice Bran, Senior Account Executive MCCANNPR

Echipa Apollo Kamoda

Echipa Fundației Conservation Carpathia

Primăria Nucșoara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *