FANII FORMULA 1® MARCHEAZĂ 1 MILIARD DE TURURI ÎN EA SPORTS™ F1® 23

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ambasadorul EA SPORTS și triplul campion al Formula 1, Max Verstappen, este cel mai popular pilot în rândul jucătorilor

București, România – 6 decembrie 2023 – Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) marchează finalul sezonului captivant Formula 1® 2023 și face o retrospectivă a anului pe circuitul din F1® 23. EA SPORTS™ a analizat datele din joc*, dezvăluind echipele, piloții, locațiile și obiectele populare printre fanii jocului oficial al FIA Formula One World Championship™. Jucătorii F1® 23 au avut un an plin, completând 73 de milioane de curse, 1 miliard de tururi și concurând roată la roată pe 5,25 miliarde de kilometri.

Max Verstappen, triplu campion mondial și ambasador EA SPORTS, este cel mai selectat pilot, urmat de Lewis Hamilton, de șapte ori campion mondial, și de Charles Leclerc, ambasador F1® 23. În concordanță cu acest lucru, Red Bull a fost cea mai populară echipă de pe grilă în rândul jucătorilor, cu Mercedes și Scuderia Ferrari pe locurile doi și trei.

Datele din joc au arătat că Bahrain, Melbourne și Austria sunt locațiile preferate pentru curse, jucătorii optând mai mult pentru circuite tradiționale, apoi pentru cele  stradale. Peste 4,5 milioane de steaguri roșii au fost declanșate, ceea ce a făcut cursele mai interesante și mai strategice pentru jucători, iar la Pro Challenges, fanii au încercat să bată timpii pe tur stabiliți de piloții actuali de F1®, existând aproape 900 de mii de încercări.

“Performanța excepțională a lui Max Verstappen și dominația Red Bull pe circuit au marcat sezonul din acest an. Este foarte interesant să vedem cum acest lucru a fost reflectat și în jocul nostru prin alegerile jucătorilor”, a declarat Lee Mather, Senior Creative Director pentru Codemasters. “Este extrem de îmbucurător să vedem nivelul intens de implicare globală în F1 23 și cât de bine au fost primite noile caracteristici, precum steagurile roșii și Pro Challenges. Așteptăm cu nerăbdare un alt an de competiție de mare viteză și ocazia să oferim experiențe și mai captivante pentru jucătorii noștri dedicați din întreaga lume.”

Pentru mai multe informații despre F1® 23, disponibil pe PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4, Xbox One, PC, prin intermediul EA App, Epic Games Store și Steam, puteți accesa site-ul oficial și canalele sociale ale jocului Formula 1.

*Datele despre EA SPORTS™ F1® 23 au fost generate în perioada 16/6/2023-11/19/2023.

Despre Electronic Arts   

Electronic Arts (NASDAQ: EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.

În anul fiscal 2022, EA a înregistrat venituri nete de 7 miliarde dolari USD. EA are sediul în Redwood City, California, iar compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FC, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, EA SPORTS™ FIFA, Need for Speed™, Titanfall™, Plants vs. Zombies™  și F1™. Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA, EA SPORTS, Battlefield, Apex Legends, The Sims, Need for Speed, Titanfall și Plants vs. Zombies sunt mărci comerciale ale Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și F1 sunt proprietatea deținătorilor lor și sunt utilizate cu permisiune.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *