QuickMobile va oferi vouchere în valoare totala de 150.000 de lei celor care au comandat smartphone-ul LG G4 cu preț greșit

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 7 decembrie 2015: QuickMobile a decis să ofere vouchere în valoare de 50 de lei tuturor celor aproximativ 3.000 de clienți care au comandat smartphone-ul LG G4 Dual-SIM cu preț afișat greșit, de 224,90 de lei, în noaptea de 5 spre 6 decembrie. În mod normal, telefonul costă 2.249 de lei. Valoarea totală a voucherelor acordate de magazinul online este de 150.000 de lei.

 

Din cauza unei erori a sistemului, prețul afișat în magazinul online pentru smartphone-ul LG a fost, timp de câteva ore, de 224,90 de lei. Din păcate, datorită diferenței mari de preț, QuickMobile nu poate onora comenzile. Printre cei 3.000 de clienți care au comandat telefonul sunt și persoane care au plasat comenzi pentru 10 unități sau mai multe.

 

„În trecut, am onorat comenzile făcute atunci când în magazin au fost afișate prețuri greșite, chiar dacă a fost vorba de smartphone-uri premium, precum Samsung Galaxy S6 sau Galaxy S6 Edge. De această dată, însă, volumul de comenzi este mult prea mare pentru a putea fi onorat. Ne cerem scuze pentru eroare și dorim să ne revanșăm față de cei care au comandat telefonul cu preț greșit oferindu-le câte un voucher în valoare de 50 de lei, care poate fi folosit la achiziția oricărui produs din oferta QuickMobile”, a declarat Tudor Țiboc, General Manager QuickMobile.

 

Voucherele vor fi primite în perioada următoare, câte unul per client unic, pe e-mail de către toți cei care au comandat smartphone-ul LG G4 Dual-SIM cu preț greșit.

 

# # #

 

Despre QuickMobile

 

După 10 ani de la înființare, QuickMobile a devenit cel mai mare specialist în tehnologie din România, datorită portofoliului extins și a disponibilității produselor în stoc, în același timp cu lansarea lor pe cele mai mari piețe internaționale.

 

QuickMobile.ro este unul dintre cele mai importante magazine online de telefoane, tablete, gadgeturi și accesorii din România, fiind completat de o rețea de puncte de vânzare în cele mai mari centre comerciale din țară.

 

Portofoliul QuickMobile include branduri de lux, de la nume celebre în lumea modei internaționale, precum Jean Paul Gaultier, Guess, Kenzo, Moschino, Karl Lagerfeld, Gucci, Valentino, Celine sau Balenciaga. Cifra de afaceri QuickMobile în 2014 a depășit 45 de milioane de euro.

 

# # #

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *