Casatoria, momentul cand sufletele a doua persoane se unesc pentru totdeauna in fata altarului. Momentul la care participa toate persoanele apropiate de cei doi, membrii ai familiei, rude, prieteni. De fapt, toata ziua este speciala, de cand incep pregatirile pentru slujba si pana a doua zi dimineata cand celebrarea evenimentului ia sfarsit.
Iar pentru ca este asa speciala, si pentru ca oricine ar vrea sa pastreze vii amintirile acelei zile, avem nevoie de un fotograf nunta, pentru ca doar prin fotografii putem imortaliza momentele importante. Si chiar daca eu inca nu am ajuns la aceasta etapa, stiu destul de bine ce inseamna o nunta, si cat de important este un fotograf nunta de la cunostintele si prietenii la ale caror nunti am fost.
Prima nunta la care am fost eu invitat a avut loc acum vreo 6 ani, la un verisor primar. Si astazi am fotografiile pe care le-am facut atunci cu mirii si altele cu prietenii alaturi de care am fost la nunta. Si sunt atat de bine realizate, cu siguranta a fost mana unui fotograf cu experienta foto video nunta. Ma uit la fotografii si imi amintesc de acele momente, parca s-ar fi intamplat ieri, si astfel realizez cat de important este sa avem amintiri ale unui anumit eveniment din viata noastra sau din viata persoanlor dragi noua.
Acceasi experienta si dedicare am descoperit la ultima nunta si la Joita Lucian, un fotograf nunta Bucuresti pe care mirii l-au ales pentru a le imortaliza momentele importante din cadrul nuntii lor. Avand deja o asa zisa experienta si fiind curios, am stat de langa el cand s-a putut, pentru a vedea cum realizeaza acele fotografii asa de frumoase. Am aflat la scurt timp prin ce se diferentiaza un astfel de fotograf nunta Bucuresti de alti fotografi si cat de profesionale sunt serviciile foto video nunta.