Acer lansează noi laptopuri de gaming echipate cu cele mai recente procesoare și plăci video

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Odată cu începutul noului an, în cadrul CES 2022 Acer a anunțat noi echipări ale laptopurilor de gaming din seriile Predator și Nitro, mai exact noi modele Predator Triton 500 SE, Predator Helios 300 și Acer Nitro 5. Toate laptopurile dispun de cele mai recente procesoare Intel® Core™ din a 12-a generație și grafică NVIDIA® GeForce RTX™ seria 30, iar Acer Nitro 5 include și opțiuni cu procesor AMD Ryzen™ 6000. Noile dispozitive oferă o lună gratuită de Xbox Game Pass, oferind jucătorilor acces la titluri populare și posibilitatea de a se juca cu prietenii, indiferent dacă sunt pe computer sau pe consolă.

„Cele mai populare laptop-uri de gaming din portofoliul nostru au fost actualizate cu cele mai noi cipuri anunțate la CES”, a declarat James Lin, Director General, Notebook-uri, IT Products Business, Acer Inc. „În combinație cu tehnologia de răcire de ultimă generație și display-uri cu rată de refresh ridicată, veți beneficia de laptopuri performante, pe care chiar și cei mai pretențioși jucători le vor îndrăgi.”

„Cu o nouă arhitectură hibridă de performanță, pe lângă suportul I/O, memorie și conectivitate de top, procesoarele Intel Core H din a 12-a generație oferă performanțe incredibil de rapide și capabilități ale platformei de care jucătorii din ziua de astăzi au nevoie.”, a declarat Jerry Tsao, VP of Enthusiast Laptops la Intel. „Noua linie Acer de notebook-uri de gaming echipate cu procesoare Intel Core din a 12-a generație are un design incredibil, pe care jucătorii de toate nivelurile vor fi încântați să se joace.”

PREDATOR-HELIOS-300-PH315-55-06

Predator Triton 500 SE — Laptop de gaming subțire

Predator Triton 500 SE (PT516-52s) este un laptop „ediție specială” pentru jocuri și muncă. La interior, un procesor Intel® Core™ până la i9 din a 12-a generație, grafică NVIDIA® GeForce RTX™ 3080 Ti și 32 GB de memorie LPDDR5 de 5200 MHz oferă performanța extremă necesară pentru cele mai recente jocuri. La exterior, designul este complet metalic, cu un stil destul de spartan, care îi permite să se integreze perfect la locul de muncă sau în sala de curs. Cu o grosime de doar 19,9 mm în punctul său cel mai subțire, Triton 500 SE poate fi utilizat oriunde, în timp ce până la 2TB de stocare pe SSD PCIe Gen4 de mare viteză oferă spațiu generos pentru jocuri și fișiere.

PREDATOR-HELIOS-300-PH317-56-03

În completarea acestui hardware puternic, dispozitivul are o tehnologie de răcire de ultimă generație. Triton 500 SE folosește un sistem cu trei ventilatoare, inclusiv două ventilatoare AeroBlade™ 3D din a 5-a generație cu 89 de lame metalice fiecare. Tehnologia Acer Vortex Flow redirecționează fluxul de aer pe care îl generează aceste ventilatoare către componentele critice, în timp ce spuma termică plasată strategic, pasta termică din metal lichid de pe procesor și patru conducte de căldură îmbunătățesc și mai mult răcirea. Lăsând la o parte creșterea performanței, acest lucru înseamnă că utilizatorii nu vor simți căldura în timp ce profită la maxim de durata lungă de funcționare oferită de bateria mare de 99,98 Wh a laptopului.

Conținutul arată grozav pe ecranul PolarBlack de 16 inci al noului Triton 500 SE. Jucătorii vor aprecia rata de refresh de 240 Hz a ecranului WQXGA (2560×1600) lider în industrie și timpul de răspuns de 3 ms completate cu suportul oferit de puterea de sincronizare a cadrelor a tehnologiei NVIDIA® G-SYNC®. Creatorii de conținut vor aprecia luminozitatea ridicată de 500 de niți, o acoperire de 100% a gamei de culori DCI-P3 și un raport de aspect de 16:10 care crește productivitatea, plus un cititor de carduri SD 7.0 pentru descărcarea de conținut.

Laptopul rulează Windows 11 și oferă o gamă completă de porturi USB 3.2 Gen2, inclusiv două porturi Thunderbolt™ 4 Type-C cu suport pentru DisplayPort, în timp ce un port HDMI 2.1 susține 4K@120 Hz, permițând utilizatorilor să se conecteze la un afișaj extern. În plus, un controler Intel® Killer™ E3100G 2.5G Ethernet, Intel® Killer™ Wi-Fi 6E 1675i și Control Center 2.0 oferă utilizatorilor conexiuni ultra-rapide.

Predator Helios 300 — Totul despre performanță

Predator Helios 300 (PH315-55) este un laptop de gaming puternic, echipat cu o serie de componente hardware de top: un procesor până la Intel Core i7 din a 12-a generație, grafică NVIDIA GeForce RTX 3080 sau NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti, 32 GB de memorie DDR5-4800 MHz și 1TB spațiu de stocare pe SSD PCIe Gen4 RAID 0. Aceste componente alimentează un afișaj IPS QHD de 15,6 inchi (2560 x 1440) cu o rată de refresh de 165 Hz – iar cu un șasiu reînnoit, cu design mai curat, exteriorul laptopului arată, de asemenea, grozav. O bară luminoasă subțire aflată sub zona de sprijin a mâinii (configurabilă prin PredatorSense) permite dispozitivului să-și păstreze estetica de gaming într-un mod puțin mai subtil.

Un layout cu ventilator dublu care include un ventilator AeroBlade 3D din a 5-a generație ajută la funcționarea la temperaturi optime a sistemului, lucru sprijinit în continuare de pasta termică din metal lichid și de tehnologia Acer CoolBoost™. O singură apăsare a butonului PredatorSense încorporat oferă utilizatorilor control asupra vitezei ventilatorului prin intermediul a patru moduri de operare prestabilite, în timp ce o singură apăsare a tastei Turbo încorporate mărește instantaneu aceste setări pentru a îmbunătăți performanța de joc.

Echipat cu Windows 11, laptopul vine cu Killer DoubleShot Pro (E2600+1675i) și conectivitate WiFi 6E, pe lângă o gamă generoasă de porturi, inclusiv HDMI 2.1 pentru conectarea la monitoare sau console externe, un port Thunderbolt™ Type-C și două porturi USB 3.2 Gen2, dintre care unul permite utilizatorilor să încarce un dispozitiv mobil chiar dacă laptopul este oprit.

Este disponibil și un model de 17,3 inci (PH317-56) cu display IPS (QHD@165 Hz sau FHD@144 Hz).

Acer Nitro 5 — Opțiuni variate de configurare

Acer Nitro 5 este un laptop de gaming care oferă jucătorilor tot ce au nevoie pentru a explora și a se bucura de cele mai recente titluri, fiind echipat cu procesoare până la Intel® Core™ i7 din generația 12 (AN515-58) și grafică până la NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti. O pereche de sloturi SSD M.2 (PCIe Gen 4) oferă un spațiu de stocare masiv, în timp ce până la 32 GB de memorie RAM DDR4 3200 oferă jucătorilor puterea de a gestiona mai multe aplicații simultan. În combinație cu un display QHD de 165 Hz cu timp de răspuns de 3 ms, Nitro 5 asigură o experiență de joc plăcută și fluidă. Pentru un control suplimentar, Killer™ Ethernet E2600 și Intel® Killer™ Wi-Fi 6 AX1650i permit jucătorilor să prioritizeze traficul de joc pentru o conectivitate mai rapidă atunci când fiecare secundă contează.

Acer Nitro 5 poate fi echipat și cu procesoare AMD Ryzen 6000™ (AN515-46) și grafică până la NVIDIA GeForce RTX 3070 Ti, plus până la 32 GB memorie RAM DDR5 de 4800 MHz de ultimă generație. Această generație Nitro 5 vine cu două opțiuni de ecran: FHD de 144 Hz sau QHD de 165 Hz, ambele profitând de tehnologia AMD FreeSync™ pentru a oferi un joc fluid, fără întreruperi. În ceea ce privește stocarea, Nitro 5 echipat cu procesor AMD dispune de două sloturi SSD M.2 PCIe Gen 4 (PCIe® Gen4 x1, PCIe® Gen3 x1).

De asemenea, acesta vine cu Windows 11 și un șasiu reproiectat, care oferă răcire printr-un ventilator dublu, o admisie atât în partea superioară, cât și în partea inferioară a șasiului și patru guri de evacuare. Utilizatorii care au nevoie de mai multă sau mai puțină putere de răcire pot controla vitezele ventilatorului prin intermediul aplicației NitroSense, o soluție software încorporată care permite utilizatorilor să overclockeze CPU/GPU și să personalizeze iluminarea RGB a tastaturii.

În completarea experienței de joc, audio DTS: X® Ultra sporește imersiunea, oferind un sunet foarte clar. Această tehnologie se traduce, de asemenea, într-un avantaj competitiv, permițând jucătorilor să audă exact de unde vine un adversar. Utilizatorii care doresc să se joace cu căști și alte periferice se vor bucura de gama completă de porturi ale Nitro 5, inclusiv HDMI 2.1 și suport atât pentru USB 3.2 Gen 1, cât și Gen 2. Modelul echipat cu procesoare Intel include și un port Thunderbolt™ 4 Type-C. Modelul echipat cu procesoare AMD include USB® 4.

Sunt disponibile și două modele cu ecran de 17,3 inchi (AN517-55, AN517-42) cu panou IPS (QHD/FHD@165 Hz, FHD@144 Hz).

Prețuri și disponibilitate

Predator Triton 500 SE (PT516-52s) va fi disponibil în EMEA din luna februarie, la prețuri începând de la 3,499 euro.

Predator Helios 300 de 15.6 inci (PH315-55) va fi disponibil în EMEA din luna februarie, la prețuri începând de la 2,299 euro.

Predator Helios 300 de 17.3 inci (PH317-56) va fi disponibil în EMEA din luna februarie, la prețuri începând de la 2,399 euro.

Acer Nitro 5 [cu procesor Intel, 15.6 inci] (AN515-58) va fi disponibil în EMEA din luna februarie, la prețuri începând de la 1,549 euro.

Acer Nitro 5 [cu procesor AMD, 15.6 inci] (AN515-46) va fi disponibil în EMEA din luna aprilie, la prețuri începând de la 1,599 euro.

Acer Nitro 5 [cu procesor Intel, 17.3 inci] (AN517-55) va fi disponibil în EMEA din luna martie, la prețuri începând de la 1,649 euro.

Acer Nitro 5 [cu procesor AMD, 17.3 inci] (AN517-42) va fi disponibil în EMEA din luna aprilie, la prețuri începând de la 1,699 euro.

Specificațiile exacte, prețurile și disponibilitatea noilor produse pot varia în funcție de regiune. Pentru a afla mai multe despre disponibilitate, specificațiile produselor și prețurile pe anumite piețe, vă rugăm să contactați cel mai apropiat birou sau distribuitor Acer prin www.acer.com.

——–

Despre Acer

Fondată în anul 1976, Acer este una dintre companiile de top la nivel mondial în domeniul tehnologiei informației și este prezentă în peste 160 de țări. Pentru viitor, Acer este dedicată în a crea o lume unde componentele hardware, software și serviciile se vor contopi pentru a deschide noi posibilități pentru consumatori și afaceri. De la tehnologiile orientate către servicii, la Internetul Lucrurilor, la gaming și realitate virtuală, cei peste 7,000 de angajați ai Acer sunt dedicați cercetării, design-ului, marketing-ului, vânzărilor și susținerii produselor și soluțiilor care rup barierele dintre tehnologie și oameni.

 

 

© 2021 Acer Inc. Toate drepturile rezervate. Acer și sigla Acer sunt mărci înregistrate ale Acer Inc. Celelalte mărci comerciale și mărci înregistrate sunt folosite cu acordul proprietarilor. Toate ofertele pot fi modificate fără notificare și pot varia în diverse canalele de distribuție. Prețurile listate sunt prețurile de retail recomandate de producător, dar pot varia de la o zonă la alta. Pot fi adăugate taxe suplimentare la vânzare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *