AVI, unicul asistent în limba română implementat de compania Allview, capătă o nouă utilitate, realizată în concordanță cu nevoile utilizatorilor
Allview anunță finalizarea unei noi etape de dezvoltare a asistentului vocal AVI, care acum nu doar răspunde anumitor comenzi date de utilizator, ci intră în dialog cu acesta.
Dezvoltarea AVI rezolvă o nevoie a utilizatorului de a fi informat la timp, pentru a își vedea în voie de lucrurile cu adevărat importante, chiar și atunci când nu poate sau nu dorește să acceseze telefonul.
AVI îți redă independența față de telefon
În zilele noastre, telefonul este cel mai accesat tool folosit de oamenii din lumea întreagă pentru a fi mereu conectați cu ceea ce este important pentru ei. Minicomputerul portabil ne ajută să aflăm rapid noutățile, să interacționăm cu familia sau prietenii, să primim și să transmitem informații importante, fiind în același timp sursă de entertaiment, oriunde ne-am afla.
Toate aceste beneficii oferite de telefon ne fac dependenți de device-ul utilizat. Dependența de telefon este atât de intensă, încât timpul petrecut de utilizator cu privirea in ecranul device-ului este exponențial mai mare raportat la orice altă activitate zilnică. Pentru cei mai mulți, este principala activitate zilnică.
“Ne-am propus să redăm independența utilizatorului față de telefon, creând o nouă utilitate pentru asistentul vocal în limba română. Interacțiunea cu AVI capătă noi valențe, iar utilizatorul nu mai este nevoit să atingă telefonul ca să fie în legătură cu întreaga lume. AVI îl ține conectat cu tot ce este important pentru acesta, prin vocalizarea apelurilor, mesajelor și notificărilor”, explică Lucian Peticilă, CEO Allview.
Tu decizi ce contează pentru tine
AVI anunță acum vocal utilizatorul în momentul în care primește un telefon, un mesaj sau când apare o noutate în rețeaua sa de socializare. Asistentul vocal de la Allview redă și orice altă notificare a aplicațiilor instalate pe telefon, în funcție de preferințele setate de utilizator. AVI preia “nevoia” de a butona permanent telefonul și livrează informațiile importante.
Intimitatea mesajelor este cu ușurință păstrată prin utilizarea căștilor clasice sau wireless. Cei aflați în mișcare, la birou sau în vacanță pot uita acum de utilizarea clasică a telefonului, prin atașarea căștilor și activarea notificărilor vocale.
Utilizatorul își poate seta lista de aplicații pe care le dorește active pentru citirea mesajelor și notificărilor (Ex: Mesaj pe Whatsapp de la Andreea: „Ne vedem astăzi la 5? „Răspunzi sau nu?).
Anunțuri ca: “Te apelează Alina”, “Nu uita să iei copiii de la dansuri”, “Este ziua lui George”, “Taxiul tău a ajuns la destinație” sunt de acum vocalizate, la dorința utilizatorului, indiferent că acesta se află la volanul mașinii, la birou sau la masă cu prietenii. Utilizatorul decide ce e cu adevărat important pentru el, fără să fie nevoit să își întrerupă activitatea sau să se uite pe ecranul telefonului său.
Noua AVI a fost dezvoltată cu scopul de a reduce dependența utilizatorului de propriul telefon. Dincolo de faptul că asistentul vocal de la Allview îi redă acestuia libertatatea, prin noile sale capabilități, utilizarea sa devine la fel de facilă și necesară în cazul persoanelor în vârstă sau al utilizatorilor cu diferite dizabilități. AVI preia sarcini importante, lăsându-le acestora timp și creativitate pentru lucrurile care contează mai mult.
Noua versiune AVI este disponibilă în Google Play.