Element Industrial livrează prima fază din ELI Park 3, 18.500 mp, cu un grad de închiriere de 90%

Share the joy
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

București, 08.04.2022 – Dezvoltatorul Element Industrial anunță inaugurarea primei faze a proiectului logistic ELI Park 3, în zona Buftea-Chitila.

Noul centru de distribuție, în suprafață de 18.500 mp, este închiriat în proporție de 90% către chiriași din industria e-commerce, producție și retail business to business.

„In urmă cu câțiva ani ne-am dezvoltat o strategie diferită de majoritatea jucătorilor din logistică. Am dezbătut cum va arăta viitorul – unde și de ce tip vor fi următoarele nevoi logistice din zona Bucureștiului. Datele ne-au arătat ca potențialul este legat de Nord-Vest, dar nu oricum: personalizare pe industriile care cresc – de la e-commerce până la retail. Acestea au nevoi extrem de specifice în termeni de spații, servicii sau disponibilitate a forței de muncă. Suntem convinși că hubul din zona Buftea Chitila reprezintă baza noului pol de pe harta logistică a zonei metropolitane București. Mai mult, dinamica sa va crește exponențial, odată cu finalizarea A0 – noua centură a Capitalei”, explică Andrei Jerca, Managing Director, Element Industrial.

ELI Park 3

Pe lângă investițiile din hub-ul Buftea-Chitilea, Element Industrial este deja unul dintre cei mai dinamici jucători din piața de logistică locală: are în desfășurare mai multe proiecte situate în Bacău, Ploiești sau Brăila. Planul companiei este de a dezvolta 500.000 mp de spatii logistice până la finele lui 2026. Mai mult, toate proiectele sub marca „ELI Parks” respectă standardele internaționale de clasă A, utilizând concepte și tehnologii moderne.

DESPRE ELEMENT INDUSTRIAL: Compania este unul dintre cei mai dinamici jucători de pe piața spațiilor logistice, dezvoltând o serie de proiecte sub brandul Eli Parks. Totodată, dezvoltatorul oferă un pachet integrat de servicii de built to suit pentru facilități de producție și depozitare, începând de la identificarea terenurilor pretabile unor astfel de dezvoltări, autorizare, proiectare și livrare conform cerințelor specifice pentru fiecare proiect. Element Industrial este un joint venture între Element Group, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic. CEO-ul D Craig Real Estate este Anca Damour.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *