București – 29 aprilie 2021 – Bolt, companie cunoscută mai ales datorită serviciului său popular de ridesharing, care a devenit disponibil pe AppGallery vara trecută, s-a bucurat de un succes fulminant în rândul utilizatorilor Huawei, iar acum pune la dispoziție serviciul său de livrare a alimentelor Bolt Food în toată Europa, extinzându-și colaborarea pe termen lung cu Huawei.
Bolt a fost unul dintre primele branduri importante care s-a alăturat magazinului de aplicații AppGallery și s-a bucurat de succes în rândul consumatorilor înregistrând, pe platformă, aproape 4 milioane de distribuții[1] ale aplicației. Compania și-a construit o reputație puternică, fiind unul dintre cele mai rapide, mai sigure și mai fiabile servicii disponibile, care se distinge, în continuare, prin accesibilitate.
Prin listarea pe AppGallery, Bolt a reușit să-și crească baza de clienți, accesând numărul mare de utilizatori de smartphone-uri Huawei. AppGallery a devenit rapid al treilea cel mai mare magazin de aplicații din lume, cu 530 de milioane de utilizatori activi lunar (MAU), crescând în Europa cu 61,5% de la un an la altul, ajungând la peste 42 de milioane de utilizatori.
Susținerea furnizorilor de aplicații printr-un parteneriat dedicat
Bolt Food este prima aplicație de livrare la nivel regional complet integrată cu HMS. Aplicația este cea mai recentă dintr-un număr tot mai mare de aplicații high-profile create sau adaptate special pentru milioane de consumatori care utilizează cele mai noi dispozitive HMS Huawei, cum ar fi seria P40, Mate 40 sau Mate 30.
Pentru a pune aplicația la dispoziția consumatorilor, Bolt și Huawei vor derula o serie de campanii promoționale orientate către consumatori. Aceasta va presupune rularea de ecrane de întâmpinare, bannere și căutări de cuvinte cheie dedicate pe AppGallery pentru a spori ratele de clic, alături de mesaje de tip push către utilizatorii din regiunea CEE și Țările Nordice, precum și din țările selectate din Europa de Vest și din întreaga lume. Activitatea va fi susținută și de campania publicitară Huawei care promovează aplicația Bolt Food în aplicații terțe și aplicațiile native Huawei, și de stimulare și campanii comune pe social media.
Sprijinul acordat către Bolt reflectă angajamentul Huawei de a ajuta brandurile și dezvoltatorii să se dezvolte împreună și să aibă succes în afaceri datorită AppGallery. Bolt Food poate fi descărcată acum din AppGallery.
Cererile consumatorilor au adus Bolt Food în AppGallery
Integrarea aplicației Bolt Food marchează o etapă importantă pentru ambele companii, care răspund direct nevoilor consumatorilor într-un moment marcat de o cerere fără precedent. Au existat peste 2.000 de solicitări de la utilizatori pentru integrarea Bolt Food în AppGallery.
Ultimii câțiva ani au fost revoluționari în materie de evoluție a livrării de alimente la cerere, în mare parte datorită tehnologiei mobile. Pandemia globală a accelerat această schimbare, în special în ceea ce privește atitudinea consumatorilor față de mâncarea livrată acasă.
Aplicația Bolt Food este prezentă în 20 de țări și se dezvoltă rapid, având nevoie de doar un an pentru a se extinde, spre deosebire de aplicațiile concurente care au avut nevoie de câțiva ani.
Performanța Bolt Food pe o piață foarte competitivă de livrare s-a datorat eforturilor sale de a oferi constant servicii accesibile și de înaltă calitate. Această filozofie este în conformitate cu serviciile de ride-hailing Bolt, recunoscute pentru prețurile mai mici. Costul livrării de alimente de către Bolt se estimează că este, de obicei, cu până la 25% mai mic decât cel al competiției directe, ceea ce face ca Bolt Food să fie o alegere excelentă pentru consumatori, ținând cont de prețuri, cel puțin.
Mai mult decât atât, compania s-a asigurat că prețurile competitive sunt corelate și cu livrări rapide. Spre deosebire de alte aplicații de takeaway, Bolt are un avantaj major în faptul că livrările sale sunt previzibile, mai rapide și fiabile, plusuri pe care le poate obține din vasta sa experiență de ridesharing.
O parte din popularitatea de care se bucură Bolt pe AppGallery a fost generată și de capacitatea sa de a adopta strategia „glocală” a Huawei, care se axează pe dezvoltarea relațiilor cu furnizorii de aplicații, ale căror soluții sunt concepute pentru a oferi oamenilor servicii de înaltă calitate, orientate local. Bolt Food a demonstrat o abordare similară, acordând atenție sporită nevoilor clienților locali în materie de experiență generală de utilizare, alegere, livrare și preț susținute frecvent de promoții periodice și oferte speciale.
[1] Distribuțiile aplicației sunt calculate ca suma totală a descărcărilor și actualizărilor.